Mami mi-a spus că avem prieteni noi în grup și că toți încercați să mă ajutați. Mulțumesc din suflet membrilor noi care s-au alăturat în weekend! Acum faceți parte din familia noastră!
Azi tati m-a scos 10 minute afară la aer curat pe străduța noastră necirculată pentru că aici suntem în carantină din cauza Covid-19, iar doctorul mi-a spus că nu am voie să ies mai mult pentru că celulele mele imune sunt bolnave și nu mă pot apăra. Noi mergem cu căruciorul la plimbare pentru că piciorușele mele sunt tare slăbite și nu pot merge pe jos. Uau, ce bine e afară! Abia aștept să alerg din nou peste tot cu surioara mea. Tati, mai lasă-mă puțin și promit că după ce ajungem acasă o să mănânc ceva!
Mâine e luni așa că haideți să începem săptămâna cu multă energie și să ne punem pe treabă atât în viața fiecăruia, cât și aici pe grup pentru a fi o familie mare mare. Sunt sigură că și voi aveți multe de făcut, dar dacă aveți puțin timp ajutați-mă în grup.
Eu și familia mea suntem recunoscători pentru tot ajutorul!
Știai că e de mare ajutor dacă inviți oameni noi în grupul meu??